Ghjennaghju
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31

U 5 di ghjennaghju hè u 5u ghjornu di l'annu in u calendariu gregurianu. Restanu 360 ghjorni à a fine di l'annu (361 sì hè bisestile).

Avenimenti mudificà

In Corsica mudificà

Nascite mudificà

Morti mudificà

Celebrazioni mudificà

Santi mudificà

Santu Eduardu. Santu Simeone u Stilitu.

Eduardu, dettu u Cunfessore, hè natu in Westminster versu l'annu 1004. Figliolu d'Ettelred u Malaccortu, guvernò l'Inghilterra da l'annu 1042 à quandu ellu hè mortu, u 5 ghjennaghju 1066. Fù l'ultimu rè anglosassone avanti à a cunquista di l'Inghilterra da Guglielmu di Nurmandia, dettu u Cunquistadore.

Era pacificu, assai devotu è s'interessava à i poveri. U so populu u tenia caru, ma ùn era fattu per fà u rè.

Etimolugia: da u germ. "ed" (bebi, patrimoniu) è "ward" (guardianu). Eduardu hè unu di i rari nomi anglosassoni à avè francatu u mare per diventà à a moda nantu à u cuntinente eurupeu, forse per via d'opere literarie, di Jean-Jacques Rousseau, Goethe è d'altri.

Nomi: Duarte, Eddy, Edoardo, Edouard, Edouarda, Edouardik, Edouardine, Eduarda, Eduardo, Eduardu, Edvard, Edward, Edwarda, Ned, Odoardo, Orward, Ted, Teddy.

Paesi è cità: Inghilterra, Westminster.

Simeone hè natu in Turchia versu l'annu 390. Avia 13 anni è facia u pasturellu cù u babbu quand'ellu intese e parulle di Santa Lucia chì dicenu: "Guai à voi chì oghje ridite, dumane pianghjerete". Fù tandu ch'ellu decise di fassi frate. Dopu à avè girandulatu quindi è culandi cù d'altri rimiti, stete dece anni à u munasteru di Teleda. Per via di certe murtificazioni bizare, fù cunsideratu cum'è un uriginale è l'anu messu fora. Allora, si ne hè andatu in Antiocca è si hà fattu una cellula. U mercuri di e Cenere murava a so porta è ùn l'apria chè u ghjornu di Pasqua, stendu senza manghjà. Diventò tantu celebre chì venianu à vedelu da ogni locu. Numerosi eranu quelli chì si strappavanu un pezzu di i so panni per tenelu cum'è reliquia. Per evità issi strazi, decise di campà in cima di un stile, vene à dì: di una culonna. Fù u primu à avè issa idea. Dopu à ellu ci ne fù d'altri in Oriente sinu à u dodecesimu seculu.

Nantu à issa culonna, passava u tempu à pregà è à dà cunsigli. Ancu l'imperatore di Bizanziu vense à vedelu. Volse fughje issa ghjente nuiosa è andassine in altrò, ma u vescu d'Antiocca ùn u lasciò parte. Hè mortu u 24 lugliu di l'annu 459.

Contanu chì, un ghjornu, fù visitatu da pelegrini gallichi. Simeone li dumandò chì, di ritornu in i so lochi, passendu per duv'ella hè ohje a cità di Parigi, li salutessinu à Santa Ghjenuvefa.[1]

Ligami esterni mudificà