Vulcanu (Vurcanu in sicilianu) hè un'isula taliana chì appartene à l'arcipelagu di l'isule Eolie, in Sicilia. L'abitanti eranu 715 in u 2001[1].

Vulcanu vistu da Lipari

In l'antichità Vulcanu fù chjamatu Therasia (Θηρασία), da Hiera (Ἱερά), perchè sacra à u diu Vulcanu, da induv'ellu pruvene u so nome attuale.

Geugrafia mudificà

Vulcanu hè situata 20 km à u nordu di a Sicilia (Golfu di Patti, Mare Tirrenu). E Bocche di Vulcanu, un bracciu di mare largu 750 m circa, a siparanu da Lipari.

I vulcani mudificà

 
Summità di u crateru vulcanicu.

L'isula deve infatti a so esistenza à a fusione di parechji vulcani frà i quali u più grande hè u Vulcanu di a Fossa. Più à u nordu ci hè invece Vulcanellu (123 m), culligatu à u restu di l'isula per via di un istmu. In u seculu XII eranu siparati da l'acque. Di sta cunghjunzione si n'hà avutu nutizia solu in u seculu XVI. Forse Vulcanu è Vulcanellu sò dui fuculari parziali di listessu gran'fuculare vulcanicu. U meridiunale Monte Aria (500 m), cumplittamente inattivu, chì forma un vastu altupianu custituitu da lave, tufu è dipositi alluviunali olocenichi è u Monte Saracenu (481 m).

U principale vulcanu, à punente, pare esse si furmatu dopu à l'estinzione di u vulcanu meridiunale. Incù lave assai acide, hà ingeneratu u monte dettu Vulcanu di a Fossa (o Gran'Crateru o Conu di Vulcanu), altu 386 m, incù pendite molte ripide, incù à u nordu un crateru spentu, dettu Forgia Vechja. À nordu-punente ci si trova una ricente culata d'ossidiana di u 1771, detta e Petre Cotte. U crateru attivu hè situatu piuttostu espostu à u nordu-punente.

Bench'è l'ultima eruzione sia avvinuta in u 1888 - 1890, u vulcanu ùn hà mai cissatu di dà prova di a so propria vitalità è ancu oghje si osservanu parechji finomini: fumarole, ghjetti di vapore tantu annantu à a cresta ch'è sottumarini è a prisenza di fanghi zulfurosi incù pruprietà terapeutiche interessante. À u nordu numerose fumarole cuntinueghjanu à emette acidu boricu, cloruru di ammoniu è zolfaru, chì alimenteghjanu un cumplessu industriale per a produzzione di zolfaru. Data a tussicità di i gasi emessi da e fumarole, hè pussibile avvicinà si ne solu accumpagnatu da guide autorizate.

Econumia mudificà

 
Vulcanu: e fumarole

Prima di u sviluppu turisticu di l'anni uttanta, l'econumia di l'isula era per u più basata annantu à l'agricultura. Oghje, à parte u turismu (ch'è hè da sempre a fonte di rivenutu più impurtante), l'attività principale consiste in a cultivazione di a vigna.

Trasporti mudificà

L'Isula Vulcanu hè culligata à a Isula di Lipari incù un sirviziu marittimu da Portu di Livante (annantu à l'isula Vulcanu) à Lipari (circa ¼ d'ora) à traversu e Bocche di Vulcanu. Hè raghjunghjibile incù circa un'ora è mezu di navigazione incù a nave è incù circa 3/4 d'ora incù l'aliscafu da Milazzo ().

Mitulugia è Storia mudificà

 
U crateru è l'arburatura

Vulcanu, da i grechi era dettu Hiera, apposta ch'è sicondu a mitulugia annantu à st'isula si situavanu e fucine d'Efestu, diu di u focu è stazzunaghju chì avia per aiutà lu i Ciclopi. D'ella parlanu Tucidite è Aristotile. I studii di parechji archeologhi è etno-antrupologhi cunnisciuti, cunverghjini per identificà u situ, cum'è l'"Isula di i morti". Annantu à a basa di parechji indizii, quelli sustenenu ch'è da tutti l'isule Eolie, i morti eranu traspurtati quì per via di imbarcazione rudimentale, affinch'elli fussenu purificati da u diu di u focu, per via di riti sacri. L'assenza di ritruvamentu di cadaveri face suppone ch'è, à a fine di i riti, e salme eranu traspurtate è sipolte in e so isule d'appartinenza. Di manera differente certi altri sustenenu ch'è i cadaveri eranu sippilliti annantu à l'Isula, ma a natura vulcanica di u terrenu hà cancillatu ogni traccia di i resti umani. E numerose, antichissime, grotte scavate in a roccia, prisente in a lucalità di Pianu, parerianu esse ligate à quelli riti funerarii. I Rumani dopu ribattizonu u diu Efestu, cù u nome di Vulcanu, è dopu l'isula fù cusì chjamata. Hè da quì ch'è deriveghjanu i termini vulcanu è vulcanesimu.

Cum'ellu si leghje in a "Guida di Messina è cuntorri " di u 1902, "In quelle acque, Ottavianu, durente a guerra incù Sestu Pumpeu, pose a so stazione navale." Vulcanu firmò cusì disabitata per parechji seculi. Intornu à u 510, rè Teodoricu vi rilegò, per punizione, u curiale Iovino. U nurmanu Ruggero I, conte di Sicilia, intornu à l'annu 1083 fece dunazione di l'Isula, incù altre di l'arcipelagu, à u Munasteru di " San Bartolomeo " di i frati benedettini di Lipari, per via di u so Abbate Ambrogio. À l'epica l'isule eranu guasi disabitate è infistate da a pirataria arabo-islamica. A chjesa lucale custituìa per u Rè, una basa d'infurmazione è una campanella d'alarma. L'isule, culunizate da a Chjesa, pudianu vede una crescita di a pupulazione è u sfruttamentu di e risorse naturale. In u 1090 Papa Urbanu II, fece donu di e setti isule à Costantinu u Grande, è cusì per parechji seculi l'Isula di Vulcanu firmò sottu u duminiu di a Chjesa di Lipari. In u 1813 ghjunse da Napuli u generale Don Vito Nunziante, incù nulla *osta *regio, per pudè acquistà terre in l'Isule Eolie, da a Mensa Vescovile di Lipari. Incù dui atti siparati, ma tremindui di u 8-4-1813, ottense in enfiteusi, da u Vescu Monsignore Francescu Todaro, deci "salmate" di terra in Vulcanu, in l'areale di Proto di Livante, è altrettante in Contrada Portu Punente. À a morte di Nunziante, l'eredi, intornu à u 1873 entrinu in cuntattu incù un certu James Stevenson, riccu signore di Glasgow, interessatu à l'acquistu di grandi quantità di zolfaru, ch'ellu furnìa à u Regnu Unitu è à a Francia. L'attu di vendita frà l'eredi di Nunziante è James Stevenson, fù firmatu in u 1873. L'industria artigianale per a lavurazione di u zolfaru, ghjà avviata in u XVIII, fù ripresa da Nunziante è criscuta da Stevenson. Per i travagli eranu imprudati i *coatti, prigiuneri cundannati à i travagli furzati, allughjati à *a menu peghju in "cameroni", sempre esistente, in i quali si travagliava ancu u zolfaru.

 
U zolfaru in Vulcanu

In a notte di u 3 aostu 1888, l'eruzione di u Vulcanu pose a fine à tutti l'attività industriale. A moglia di Stevenson, scurata, obligò quellu à abbandunà l'isula è à fà ritornu in Scozia. À a morte di Stevenson, in u 1903, i so bè di Vulcanu fubbenu acquistati da e famiglie Favaloro è Conti.

Da a fine di a 800 cumincionu à ghjunghje da a Sicilia i primi paisani in cerca di furtuna. Da Gelso, induve ci era una sorta di portu naturale per e barche, i lavoratori di a terra, à dossu d'asini è muli, si spustavanu à Vulcanu Pianu, zona para à circa 400 metri d'altitudine s.a.m. Propriu à Gelso ci si trova a prima chjesa di l'isula (Sec. XIX), pocu più maiore ch'è una stanza, sempre esistente. Vulcanu Portu si cuminciò invece à pupulà in u seculu XX, incù a prisenza di puchissimi nuclei familiari, in pruvinenza da e coste siciliane è da a vicina Lipari. Solu intornu à u 1950 Vulcanu principiò à esse friquintata da i turisti, chì oghje custituiscenu a risorsa ecunomica maiò di l'isula.

Curiusità mudificà

Sicondu l'avvucatu è scrittore americanu Richard Paul Roe[2], a cummedia A timpesta di William Shakespeare saria messa in scena annantu à l'isula di Vulcanu.

L'isula di Vulcanu hè ancu prisente in a siconda seria di u manga E bizarre avvinture di JoJo di Hirohiko Araki è hè teatru di u scontru finale trà u protagunistu Joseph Joestar è l'omu di u pilastru Kars.

À Vulcanu hè dedicatu un astiroide, 4464 Vulcanu [3]. L'antica Via Reale hè cusì chjamata perchè pare ch'è Ferdinandu di Burbone volse travirsà l'isula di Vulcanu da parte à parte, partendu da u mare, cullendu à u Pianu è falendu annantu à l'altra costa. Frà u 1949 è u 1950 à Vulcanu è annantu à l'isula di Salina, fù giratu u filmu "Vulcanu" direttu da William Dietere e. Interpretatu da Anna Magnani è Rossano Brazzi, u filmu fù produttu da a Panaria Filmu di u Principe Francescu Alliata, per esce in e sale in prima u 2 frivaghju 1950. Di a truppa fece parte ancu l'etnologu è fotografu Fosco Maraini.

Note mudificà

  1. 'Ss'articulu pruvene in parte o in tutalità da l'articulu currispundente di a wikipedia in talianu.
  2. Richard Paul Roe, 2011, The Shakespeare Guide to Italy: Retracing the Bard's Unknown Travels, pagine=265-296, HarperCollins.
  3. (in inglese) [http://www.minorplanetcenter.net/iau/èCS/MPCArchive/1996/MPC_19960305.pdf M.P.C. 26762 di u 5 marzu 1996]

Da vede dinù mudificà