Età di l'oru: differenze trà e virsioni

Contenuto cancellato Contenuto aggiunto
Linia 13:
 
== A furtuna litteraria ==
A cuncizzione d'[[Esiodu]] ebbe furtuna per tutta l'antichità, è ritorna per indettu in l'opera di [[Platone]] è di u pueta rumanu [[Publiu Ovidiu Nasone]]. Quest’ultimu scrive ind’è e so ''mitamurfosi'':<ref>U mitu di e quattru età si trova in u libru I, vv. 89-131.</ref>: {{Citazione| Fiurì prima l'età di l'oru; spuntaniamente, senza bisognu di ghjustizieri, senza bisognu di leghje, s'onuravanu a lealtà è a rettitudine.| [[Publiu Ovidiu Nasone|Ovidiu]], ''mitamurfosi'', I 89-90| ''Aurea prima sata livante ætas, quae vindice nullu, sponte so, sine lege fidem rectumque colebat''.| lingua=LA}}
U pueta Tibullu in a terza elegìa di u prima libru narra d'avè lasciatu Roma à malincore per suvità à [[Messalla]] in Oriente. Gravamente ammalatu, u sensu di a sulitudine è di a luntananza face scuppià a passiunata rievucazione di u tempu di Saturnu, quandu a terra ùn avia ancora apertu e vie à i longhi viaghji (vv. 35-50). In u carme 64 di [[Catullu]] ci hè, spezia in l'epilogu, un'oppusizione frà l'età vissuta da u pueta è l'età mitica di l'eroi. Al miticu passatu, rispittosu di a ''pietas'', u pueta oppone u prisente, chì t'hà rifiutatu a ghjustizia è hà miritatu l'abbandonu da parte di i dei. In [[Seneca]] tragicu (Phaedra, 525-27) l'età di l'oru ripprisenta u paradigma ideale annantu à a quale Ippolitu pruietta u statu felice di a vita agreste. U mitu di l'età di l'oru hè sfruttatu in chjave muralistica da [[Giuvenale]] à l'iniziu di a satira sesta (quì a decadenza di l'umanità hè vista cum'è l’alluntanamentu da a terra di a ''Pudicitia'' personificata).<ref>Emiliu Pianezzola, op.cit.</ref>
Più di chì in l'antichità, u tema di l'età di l'oru fù ripresu in u [[rinascimentu]] è in u Setticentu, è firmerà cum'è tema pupulare di tipu ligendariu.