Narcissu (in grecu: Νάρκισσος) hè un parsunaghju di a mitulugia greca famosu par a so biddezza. Figliu di a ninfa Liriopi è di u diu fluviali Cifisu (o sicondu un'antra virsioni di Sileni è Endimioni) in u mitu apparisci incridibilamenti crudeli, in quantu disdegna ogni parsona chì l'ama. In seguitu à una punizioni divina s'innamora di a so probbia imaghjini riflessa in unu spichju d'acqua, lascendu si infini mora resu si contu di l'impussibilità di u so amori. Esistini parechji virsioni di u mitu: una pruveni da i papiri di Ossirincu è hè attribuita à Parteniu; un'antra si trova in i Narrazioni di Cunoni, ed hè datata frà u 36 a.C. è u 17 d.C., mentri i più noti sò a virsioni d'Ovidiu, cuntinuta in i Mitamurfosi, è quidda di Pausania pruvinienti da Guida à a Grecia.

Nicolas Poussin, Ecu è Narcissu (ca. 1629-1630), Museiu di u Louvre, Parighji
Michelanghjulu Mirisi dittu U Caravaghju: Narcissu (1594-1596). Roma, Gallaria naziunali d'arti antica.
François Lemoyne, Narcissu à a surghjenti, (1728 circa). Amburgu, Kunsthalle.

A virsioni ellenica mudificà

A virsioni ellenica di u mitu apparisci com'è una spezia di racontu murali in u quali u superbu è insinsibuli Narcissu fù punitu da i dei par avè rispintu tutti i so pritindenti di sessu maschili, è in un certu sensu Eros stessu. U racontu hè cusì pinsatu com'è una storia d'ammunimentu addrizzatu à i ghjovani. Finu à pocu tempu fà i dui fonti par sta virsioni di u mitu erani un cumpendiu di l'opari di Cunoni, un grecu cuntimpuraneu d'Ovidiu, cunsirvatu in a Bibiuteca di Foziu è un branu di Pausania, vissutu circa 150 anni dopu à Ovidiu. Un racontu moltu simili hè statu parò scupartu in u 2004 trà i papiri d'Ossirincu chì si credi sò stati missi par iscrittu da Parteniu. Quista virsioni pricedi quidda di Ovidiu di alminu cinquant'anni. U mitu grecu narra chì Narcissu avia molti innamurati ch' eddu custantamenti rispinghjia finu à fà li rinuncià. Solu un ghjovanu masciu, Aminia, ùn si dava par vintu, tantu chì Narcissu li dunò una spada ch'eddu si uccidissi. Aminia, ubbidiscendu à u vulintà di Narcissu, si trafissi davanti à a so casa, avendu prima invucatu i dei par ottena una ghjusta vindetta. A vindetta si cumpiì quandu Narcissu, cuntimplendu in una fonti a so biddezza, ristò incantatu da a so imaghjini riflessa, innamurendu si pirdutamenti di sè stessu. Cumplitendu a simmitria di u racontu, presu da l'addispirazioni è soprafattu da u pintimentu, Narcissu presi a spada ch'eddu avia dunatu à Aminia è si uccisi. Da a terra nantu à a quali fù virsatu u so sangui si dici ch'è spuntò par a prima volta l'umonimu fiori.

A virsioni rumana mudificà

In u racontu narratu da Ovidiu, prubabilamenti basatu nantu à a virsioni di Parteniu, ma mudificata à u fini di fà ni crescia u pathos, Ecu, una ninfa di i monti, s'innamurò di un ghjovanu vanitosu di nomu Narcissu, figliolu di Cifisu, una divinità fluviali, è di a ninfa Liriopi. Cifisu avia circundatu Liriopi incù i so corsi d'acqua è, cusì intrappulata, avia siduttu a ninfa chì deti à a luci un criaturu d'ecceziunali biddezza. Prioccupata par u futuru di u ziteddu, Liriopi cunsultò u prufeta Tiresia u quali pridissi chì Narcissu avaristi righjuntu a vichjaia, "s'è ùn avissi mai cunnisciutu sè stessu." Quandu Narcissu righjunsi u sedicesimu annu di ità, era un ghjovanu di tali biddezza chì ogni abitanti di a cità, omu o donna, ghjovanu o vechju, s'innamurava d'eddu, ma Narcissu, urgugliusamenti, i rispinghjia tutti. Un ghjornu, mentri era à caccia di cerva, a ninfa Ecu furtivamenti siguì u beddu ghjovanu trà i boschi disidarosa di rivoglia li a parola, ma incapaci di parlà par prima parchì custretta a ripeta sempri l'ultimi paroli di ciò chì era dittu; era stata infatti punita da Giunona parchì l'avia distratta incù longhi raconti mentri l'altri ninfi, amanti di Ghjovi, si nascundiani. Narcissu, quandu sintì i passi, gridò: "Quali ci hè?", Ecu risposi: "Quali ci hè?" è cusì cuntinuò, finch'è Ecu ùn si mustrò è corsi à abbraccià u beddu ghjovanu. Narcissu, parò, alluntanò immediatamenti in malu modu a ninfa dicendu li di lascià lu solu. Ecu, incù u cori infrantu, trascorsi u restu di a so vita in vaddi sulitarii, chirchinnendu par u so amori chì ùn era micca currispostu, finch'è d'edda firmessi sola a boci. Nimesi, ascultendu sti lamenti, dicisi di puniscia u crudeli Narcissu. U masciu, mentri era in u boscu, si imbattì in una pozza prufonda è si accucciò annantu ad edda par bia. Avendu appena vistu par a prima volta in a so vita a so imaghjini riflessa, s'innamurò pirdutamenti di u beddu masciu chì stava fissendu, senza renda si contu ch'eddu era eddu stessu. Solu dopu s'accorsi chì l'imaghjini riflessa appartinia ad eddu è, cumprindendu chì ùn avaristi mai pussutu ottena quidd'amori, si lasciò mora sdrughjendu si inutulamenti; si cumpiia cusì a prufezia di Tiresia. Quandu i Naiadi è i Driadi vulini piglià u so corpu par cullucà lu annantu à u fucaronu funebri, à u so postu truvoni un fiori a u quali fù datu u nomu Narcissu. Si narra chì Narcissu, quandu attravirsò u Stigi, u fiumu di i morti, par entra in l'Oltritomba, s'affacciò nantu à l'acqui limacciosi di u fiumu, spirendu di pudè ammirà dinò una volta u so riflessu.

A virsioni di Pausania mudificà

Pausania individueghja a fonti di Narcissu a Tepsi, in Biozia. U scrittori grecu trova pocu cridibili (usendu i so stessi paroli "idiota") chì calchissia ùn sii in gradu di distingua un riflessu da una parsona riali, è cita una varianti menu nota a u quali dà più creditu. In sta virsioni Narcissu avia una suredda gimedda, di u tuttu sumiglianti ad eddu, incù a quali andava spessu à caccia insemu. Narcissu à a fini s'innamurò d'edda è quandu quidda murì, richendu si à a fonti, capia di veda a so probbia imaghjini, ma quiddu visu s'assumigliava cusì tantu à a suredda amata chì l'era di grandi cunsulazioni. Pausania, inoltri, faci nutà chì u fiori Narcissu divia esista beddu prima di u parsunaghju umonimu, vistu chì u pueta ipicu Pamphos, vissutu molti anni prima, in i so versi narra chì quandu Pirsifoni fù rapita da Adi stava raccugliendu probbiu i narcissi.

Influenza culturali mudificà

U mitu di Narcissu hè statu un'assidua fonti d'ispirazioni par l'artisti finu à i ghjorna d'oghji, ancu beddu prima ch'è u pueta latinu Ovidiu includissi una virsioni di u mitu in u libru III di i so Mitamurfosi.

Pittura mudificà

Frà i principali pittori chì si sò didicati à u mitu di Narcissu si poni cità: Caravaggio (Narcissu à a surghjentii, 1600 ca.), Poussin (Narcissu è Ecu, 1630 ca.), Limoyne (Narcissu, 1728), Turner (Narcissu è Ecu, 1804), Waterhouse (Ecu and Narcissu, 1903), Dalì (Mitamurfosi di Narcissu, 1937).

Litteratura mudificà

U mitu è a figura di Narcissu sò stati ripresi in seculi più ricenti da parechji pueti, par asempiu Keats è Alfred Edward Housman. U mitu hà influinzatu a cultura umuèrutica vitturiana, à traversu u studiu di André Gide di u mitu (U Trattatu di Narcissu, 1891) è l'opara di Oscar Wilde. Fëdor Dostoievski improda in certi puisii è rumanzi parsunaghji incù un carattaru simili à Narcissu (com'è Jakov Pitrovic Guljadkin in U sosia, 1846). In u rumanzu di Stendhal U rossu è u neru (1830) u parsunaghju di Mathilde mostra un tipicu carattaru narcissistu. In i Poemi Conviviali u pueta Giuvanni Pascoli dedica u puimettu "I Gemelli" à Narcissu, attraghjendu ispirazioni da a varianti ripurtata da Pausania. In u 1930 a figura di Narcissu hè ripruposta da u scrittori tedescu Hermann Hesse cù u rumanzu Narcissu è Boccadoru, induva u parsunaghju hè prisintatu in vistiti di monacu mediivali. Ancu u libru di Paulo Coelho L'alchimista (1988) inizia dinò un rifirimentu à Narcissu. Siamus Hianey cita Narcissu in u so puema Pirsonal Hilicon da a so prima cullizioni Death of a Naturalist.

Musica mudificà

Sò stati didicati parechji canzoni a quistu tema: License to Kill di Bob Dylan si rifirisci indirittamenti à Narcissu; u gruppu metal grecu Septic Flesh hà incisu una canzona annantu à Narcissu (intitulata Narcissus) in u so album Cummunion; u testu di a canzona Reflection di i Tool hè parzialmenti cintrata annantu à u mitu di Narcissu; altri canzoni inerenti à u mitu sò Narcissus di Alanis Morissette è The daffodil lament di The Cranberries. Frà l'autori taliani si pò cità: A lira di Narciso, stratta da l'album Bianco sporco di i Marlene Kuntz, Parole di burro stratta da l'album Stato di nicissità di Carmen Consoli, Una storia d'amore è di vanità di Morgan (Da À à À. Tioria di i catastrofi), Narciso stratta da l'album umonimu album di i Pierrot Lunaa, A Cantata di u Fiori di Nicola Piuvani, è infini Eco è Narciso-il musical di Nicola è Gianfranco Salvio.

Aduzzioni di u tarmini "narcissisimu" in psiculugia mudificà

In u 1899, Paul Nächi hè a prima parsona à imprudà u tarmini "narcissisimu" in un studiu nantu à i pirvirsioni sissuali. In u 1911, Ottu Rank publichechja u prima scrittu psicuanaliticu spicificamenti cintratu annantu à u narcisisimu. In u 1914, Sigmund Freud publichechja un assaghju annantu à u narcissisimu intitulatu Intruduzioni à u narcissisimu, induv'eddu sviloppa u significatu di u tarmini intruducendu i cuncetti di narcissisimu primariu è di narcisissimu sicundariu o prutrattu. In u 1982, Havelock Eddis, un sissulogu inglesu, improda u tarmini "narcissus-like" in unu so studiu annantu à l'autuerutisimu, par indicà un tipu di pirvirsioni sissuali in u quali l'individuu prifirisci sissualamenti u so probbiu corpu. Attualmenti incù u tarmini narcissisimu s'intendi un disturbu di a parsunalità è, in tarmini generali, l'amori, spessu patulogicu, chì una parsona prova par a probbia imaghjini è par sè stessu.