Aubulidi (o Eubulide di Miletu (in grecu Εὐβουλίδης) (... - ...) hè statu un filosofu megaricu grecu anticu di a mità di u IV seculu a.C.. Fù à capu, dopu à Auclidi di Megara, di a scola megarica.

Miletu: l'anfitiatru

Vita mudificà

Aubulidi fù un addevu di Auclidi di Megara[1], u fundatori di a scola megarica. Fù cuntimpuraneu di Aristoteli è si litticò duramenti contru ad eddu[2]. Insignò a logica à Demostene[3]; si dici chì saria statu ancu l'insignanti di Apollonio Cronu, u maestru di Diodoru Cronu, è di u storicu Eufanto. Pudaria ancu essa l'autori di un libru rilativu à Diogene di Sinope[4].

U pinsamentu mudificà

Com'è Auclidi, Aubulidi missi da parti u metudu dialetticu sucraticu fundatu nantu à a maieutica è li sustituì incù una dialettica di tipu eleaticu chì i dui estremi ni sò poli opposti senza pussibilità di gradazioni da un estremu è l'altru, trà tesa è antitesa.

Mentri incù Socrati u dialogu tindia à righjunghja una cunvinzioni cundivisa trà l'interlocutori, a dialettica di i megarichi tindia à riducia à l'assurdu i tesi di l'avvirsariu in a discussioni par scunfighja lu è diruccà lu logicamenti.

I megarichi incù a so tecnica eristica circavani ancu à dimustrà l'assurdità è a falsità di ciò chì apparia evidintamenti veru à u cumunu bon' sensu.

Erani ghjuculadori di u linguaghju è ni sottuliniavani l'ambiguità è a pulivalenza. S'è in i cuncizzioni arcaichi di u linguaghju, u nomu currispundia à a cosa numinata, dava sensu è esistenza à a rialità chì pudia esista è essa pinsata parchì par appuntu numinata incù quiddu spicificu terminu, tandu 'ssa currispundenza s'hè rotta è a parola hè simpliciamenti un simbulu insignificanti è astrattu rispettu à a rialità.[5]

A premissa tiurica di u so metudu dialetticu era a cunvinzioni dirivata da a Sufistica è purtata à l'estremu di l'impussibilità par l'omu di righjunghja una qualsiasi virità.

I paradossi mudificà

 
Elettra è Orestu

Nantu à a basa di sta cuncizzioni Diogene Laerzio mintuveghja setti paradossi d'Aubulidi[1] chì i più noti sò quiddi di u "baciardu" è di u "sorite". Eppuri, parechji di sti paradossi sò ancu attribuiti à Diodoru Cronu[6].

  1. Paradossu di u baciardu. Un omu dici: "Ciò ch'e dicu avà hè una bacia. S'è l'affirmazioni hè vera, tandu mentisci, ancu s'è l'affirmazioni hè vera. S'è inveci l'affirmazioni hè falsa, tandu l'omu ùn hè micca effittivamenti mentiscendu, ancu s'è l'affirmazioni hè una bacia. In stu modu, s'è quiddu chì parla mentisci, dici a virità è viciversa.
  2. Paradossu di l'omu mascaratu. "Cunnosci st'omu mascaratu?" "Innò" "Ma hè to babbu. Tandu ùn cunnosci micca u to babbu?"
  3. Paradossu di Elettra. Elettra ùn sà micca ch'è l'omu chì li stà vicinu hè u so frateddu Orestu. Ma Elettra cunnosci u so frateddu. Dunqua Elettra cunnosci l'omu chì li stà vicinu?
  4. Paradossu di l'omu trascuratu. Alfa ùn cunnosci micca l'omu chì li stà vicinu è u tratta com'è un stranieri. L'omu hè u so babbu. Dunqua Alfa ùn cunnosci micca u so babbu è u tratta com'è un stranieri?
  5. Paradossu di u sorite.
  6. Paradossu di u scafulatu. Un omu incù molti capeddi ùn hè cirtamenti micca scafulatu. S'è à st'omu li cadi un capeddu solu, ùn diventa micca scafulatu. Eppuri s'è, unu dopu à altru, i capeddi cuntinueghjani à cada l'omu divintarà scafulatu. Ma dunqua quandu'hè chì un omu pò essa difinitu com'è scafulatu? A diffarenza trà scafulatu è micca-scafulatu risedi in un capeddu solu?
  7. Paradossu di i corra. Un omu pussedi ciò ch'eddu ùn hà micca persu. Un omu ùn hà micca persu i corra, dunqua l'hà.

Altri sofismi di Aubulidi sò mintuvati in l'antichità classica com'è par asempiu:

Cunnosci l'omu chì s'avvicina ed hè incappucciatu? Innò. S'è li tuglimu u cappucciu, u ricunnosci? Si. Dunqua cunnosci è ùn cunnosci a stessa parsona.
Lisandru di Afrodisia, Cummentu à l'Elenchi sufistichi, 62


Supponi chì tù affermi o neghi d'avè o d'ùn avè micca tuttu ciò ch'ùn ha micca persu; qualunqua cosa si rispondi, hè una ruvina. Infatti, s'eddu si nega d'avè ciò ch'ùn s'hà micca persu, si cunchjudi ch'ùn s'ani micca l'ochji, ch'ùn si sò micca persi; s'è, inveci, si rispondi di avè ciò chì ùn s'hà micca persu, si cunchjudi chì s'ani i corra, ch'ùn si sò micca persi.
Aulo Gellio, Notti attichi, XVI, 2


Noti mudificà

  1. 1,0 1,1 Diogene Laerzio, Viti di i filosofi, II 108
  2. Diogene Laerzio, Viti di i filosofi, II 109
  3. Plutarcu, Vit. X Orat.; Apuleiu, Apologia; Fozio, Bibbiuteca, 265
  4. Diogene Laerzio, Viti di i filosofi, VI 20. Eppuri Diogene Laerzio pudaria riferiscia si à un ignotu "Eubulo", ricurdatu com'è autori di un'opara annantu à Diogene in Viti di i filosofi, VI 30
  5. Guido Calogero,Lizioni di filusufia, I: Logica, gnuseulugia,ontulugia, Turinu 1948
  6. Diogene Laerzio, Viti di i filosofi, II 111

Bibliugrafia mudificà

  • Levi, Adolfu. Storia di a sofistica, Bari, 1966.
  • Riali, Ghjuvanni. U pinsamentu anticu, Milanu: Vita è Pinseri/pinsamentu, 2001.
  • Mario Untersteiner, I Sufisti, Milanu, 1967.

Fonti mudificà

'Ss'articulu pruveni in parti o in tutalità da l'articulu currispundenti di a wikipedia in talianu.