L'altore barbutu
Gypaetus barbatus
Classificazione scentifica
Regnu Animalia
Divisione Chordata
Classa Aves
Ordine Ciconiiformes
Famiglia Accipitridae
Generu Gypaetus
Nome binuminale
Gypaetus barbatus
Linnaeus, 1753
In bulu
A testa di u piulacone, più scura ch'è quella di l'adultu

Descrizzione mudificà

L' altore barbutu (o Altori barbutu) (Gypaetus barbatus) hè un acellu chì face parte di a famiglia di l' Accipitridae. Ci hè pocu dismurfisimu sessuale è a femina hè appena più maiore ch'è u masciu. Pesa da 5 à 7 kilò. Hè longu un metru. A coda misura 42–44 cm. L'altore barbutu campa da 20 à 30 anni. A so apertura alare hè 3 metri. U so nome vene da u fattu chì e piume situate da una parte è di l'altra di u bizzicu li facenu una spezia di barba. Hè ochjigiallu ma i so ochji sò chirchjati di rossu. L'altore barbutu pò campà sin'à quaranta anni.

Biolugia mudificà

Ind'è l'altore barbutu, u periodu di a riproduzzione hè abbastanza longu, apposta ch'ellu dura sin'à dece mesi. U piulacone hè cuvatu dui mesi è allevatu quattru mesi in u nidu. Ùn pò nasce ch'un piulacone per coppiu l'annu è per via di quessa, a pupulazione s'accresce pocu.

Si nutrisce per u più di l'ossi ch'ellu trova, annantu à i cadaveri di pecure, muntone, muvre o capre. Ùn hè micca un acellu di prede, ma accade qualchì volta ch'ellu manghjessi picculi rettili, topi, o topuragni vivi.

L'altore barbutu sarebbe respunsevule di a morte di u pueta grecu Eschilu, in l'annu 456 nanzi à Cristu. L'acellu averia lasciatu cascà in terra una cuppulata per rompe ni l'osse. L'altore barbutu averia credutu chì u capu scafulatu d'Eschilu fusse una petra. A cuppulata saria cascata annantu à u capu d'Eschilu, chì murì tandu subitamente.

Ripartizione mudificà

L'Altore barbutu affizziuneghja i rilievi erti è l'alte muntagne. A so area di distribuzione si stende da i massicci d'Europa meridiunale è d'Africa suprana sinu à e steppe d'Asia cintrale è à e catene di l'Himalaya.

U rughjone di l'altore barbutu hè largu 200 à 300 kilomitri. Difatti, l'altore barbutu scansa i boschi è e fureste, è prifesrisce e chiappunicce è i lochi aperti. Per riproduce si, cerca i tafoni è i ciottuli, ind'ellu pò fà u so nidu.

In Corsica mudificà

 
A testa di l'altore barbutu

Gypaetus barbatus hè prisente in Corsica.[1] A pupulazione isulana seria di 25-30 altori barbuti, frà i quali 10 coppii. Ma a pupulazione di Corsica ripprasenta un 71% di l'effettivu mundiale in l'isule, apposta chì l'altore barburu ùn si trova ch'è in due isule: a Corsica è a Creta (Seguin & Torre 2009). 'Ssa situazione hè incausata da u fattu chì l'altore barbutu hà bisogna d'un rughjone impurtantu per pudè campà, largu 200 o 300 kilomitri. È per via di cunsiquenza, ùn pò micca campà in e piccule isule. Inoltre, a pupulazione di Corsica ripprasenta 6% di a pupulazione tutale à u livellu europeu (Seguin & Torre 2009). L'altore barbutu si trova per u più in i circondi di u Cintu. A pupulazione d'altore barbutu di Corsica hè minacciata è in priculu. U risicu di sparizone hè cunsideratu da i spicialisti cum'è abbastanza altu. I difficultà per a populazione corsa d'altore barbutu venenu da u fattu chì ci hè più pochi animali morti (capre, pecure) ch'è innanzi. Ancu a populazione di muvre ùn basta micca: 600 à 1 000 muvre in u circondu di u Cintu è 200 à 300 in u circondu di e forche di Bavella. Inoltre, a superficia di l'isula essendu di circa 8750 kilomitri quatrati è u rughjone di l'altore barbutu essendu di 200-300 km quatrati, ùn pò stà in l'isula più di parechji decine di coppii.

Tassonumia mudificà

L'altore barbutu hè l'unicu riprisintante di u generu Gypaetus è forma una sterpa à parte in senu à a famiglia di l'Accipitridae, à i lati di u vulturu d'Egittu, u so più prossimu parente vivu. Anticamente classificatu frà i vulturi di u Vechju Mondu, hè oramai cunsideratu cum'è un ramu distintu in senu à 'ssa famiglia.

Esiste in Africa un antra spezia d'altore barbutu: l'altore barbutu d'Africa (Gypaetus barbatus meridionalis), chì hè appena più chjucu.

Prutezzione mudificà

L' altore barbutu hè una spezia minacciata di sparizione à u livellu mundiale. Ferma sempre abbastanza cumunu in Asia o in Africa, ma hè in priculu in Europa. Di fatti, hè diventatu rarissimu in certi lochi in Europa è hè dunque prutettu da a cunvinzione internaziunale di Washington (CITES) di 1975 chì interdisce u cummerciu di e spezie di fauna è di flora minacciate di sparizione.

Note mudificà

  1. Thibault & Bonaccorsi (1999), Thibault (2006).

Referenze mudificà

Liami mudificà

Altri prugetti mudificà